Când am apărut eu, revista era pe plumb. Nea Burtea citea invers și vedea literele lipsă. Avea niște plăcuțe cu care îndrepta rândurile care o luau câș. Un magician. Mergeam la Casa Presei Libere cu ...
România este acum într-o fundătură generată de șefii celor două partide mainstream, botezate proeuropene, și de președintele Iohannis. Nu e încă limpede dacă e vorba de prostie sau de un plan cinic.
Revista 22 nu a îmbătrânit degeaba, e înțeleaptă și tot liberă. Și-a păstrat spiritul viu, mai ales în momentele critice. Nu-i puțin lucru în 35 de ani, ba aș spune că e chiar un miracol.
Când Donald Trump a preluat cel de‑al doilea mandat de președinte după ceremonia de învestitură de la Capitoliu, pe birou îl așteptau 100 de ordine executive de semnat în prima zi, după cum a promis ...
În deschidere, cei doi și-au arătat pectoralii: Trump vrea Canada, Groenlanda și Panama iar Putin a anunțat (prin Patrușev) că „Ucraina și Moldova vor dispărea ca state” iar „UE nu va mai putea vorbi ...
Numai că nu era vocea Constituției ci glasul CCR. Și totuși, mai bine cu vocea CCR decât cu vocea KGB – prin ventrilocul Georgescu: „Românii din diaspora sunt sclavii bogaților europeni”. I-auzi! Asta ...
Fie că au vrut, fie că nu, cei care au votat anul trecut cu PSD au contribuit la perpetuarea și agravarea problemelor economice generate de guvernul Ciolacu 1. Au fost doar puțin peste 22% din ...
În politica internă, Putin a spulberat orice alternativă, fiind anunțat câștigător cu peste 87%, mult peste ce-și propusese chiar administrația prezidențială, ceea ce a marcat schimbarea tipului de ...
Imediat după Revoluție s-a realizat – cu adevărat spontan – un consens în jurul ideii că experiența comunistă a fost una negativă și traumatică, ceea ce a justificat violența ieșirii din ea (și – în ...
În isteria generată de alegerile prezidențiale, actul de guvernare a devenit un subiect neglijat, deși importanța lui este crucială într-un an care a debutat sub spectrul unor dificultăți economice ...
Oricât de scurtă ar fi memoria publică în România, ea era suficientă totuși spre a fi reținut virajele bruște ale liderului liberal și a fi fost profund contrariată de semnificația lor.