trafic de minori sau proxenetism se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani se arată în legea promulgată, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis, scrie Agerpres. Respectivul act normativ modifică ...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede că autorităţile locale din toată ţara care alocă fonduri pentru sport vor fi obligate să dea bani şi pentru susţinerea activităţii ...
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, că la fel ca în 1859, România se află astăzi „în fața unor multiple provocări”. „Această ...
Klaus Iohannis a mers ... pentru suspendarea lui Klaus Iohannis, demers inițiat de partidul lui Călin Georgescu, apoi și-a retras semnătura 18 ian. Citește mai multe În Brașov, polițiștii au depistat ...
Instituţiile publice nu mai pot solicita copii ale actelor, potrivit unei legi promulgată, marți, de președintele Klaus Iohannis. Potrivit legii, sunt interzise copiile inutile, care se adună la ...
Foto: Administrația Prezidențială Preşedintele Klaus Iohannis a chemat partidele parlamentare la ... care a circulat pe contrasens și i-a sfidat pe polițiștii din trafic 13:08 O fată româncă de doar ...